|
<< Click to Display Table of Contents >> Navigation: WinArhi > Fereastra principala > Oferte si Comenzi deschise > Meniu > Optimizare > Setari > Setari masini > Sudura |

În sudură intră profilele de bază (toc, cercevea). În cazul în care acestea sunt excluse din debitare atunci, dacă există, va intra in sudură ultimul profil apelat din funcții care are lungimea, unghiurile și C_Total identice cu profilul de bază.
Sudură 1
Exclude ramele în afara domeniului - nu se face comandă numerică pentru cadrele din afara domeniului definit. Se dau minimul şi maximul pe x şi y.
Format fişier CNC - formatul fişierului de comandă numerică pentru maşina de sudat. WinArhi are inclus în kitul de bază câteva comenzi numerice de sudură. Pentru folosirea lor contactaţi-ne.
Coduri sudură - pentru maşinile de sudat cu debavurare automată. Este codul care se transmite în comanda numerică de sudură pentru diverse culori de profil.
La apăsare se deschide editorul fişierului Coduri.cds aferent comenzii numerice de sudură selectate, în care se definesc codurile (Kennziffer) transmise maşinii de sudat cu debavurare automată (de exemplu GrafSynergy) pentru fiecare culoare / tip de profil.
Pentru fiecare cadru, codul se determină căutând în tabel rândul care se potriveşte: se filtrează după seria de profile, codul profilului şi categoria de culoare, iar apoi rândul se identifică după numărul de laturi (şi după tipul de toc, dacă acea coloană există în tabel). Tabelul are următoarele coloane:
SerieProfile - seria de profile pentru care este valabil codul.
CodProfil - codul profilului de bază (toc) al cadrului pentru care se aplică codul.
CategorieCuloare - categoria de culoare a profilului (de exemplu Alb, Folie1, Folie2, Color) pentru care se aplică codul.
SW_Toc - tipul (varianta) tocului; permite coduri diferite în funcţie de tocul folosit la cadru.
NrLaturi - numărul de laturi ale cadrului sudat: 4 pentru un cadru închis (toc pe toate laturile), respectiv 3 pentru un cadru în formă de U (Π).

Parametrii - diverşi parametri pentru comanda numerică selectată;
Locaţie salvare fişier CNC - calea spre locaţia unde vor fi salvate fişierele de comanda numerică.
Sudură 2 - setările pentru un al doilea utilaj de sudură cu comandă numerică.
Sudură 3 - setările pentru un al treilea utilaj de sudură cu comandă numerică.
Setari generale
Inverseaza stânga cu dreapta la tocul folosit la deschidere exterioară - dacă se bifează această opţiune, la elementele cu deschidere exterioară, deoarece la asamblarea cercevelei în toc se întoarce tocul, WinArhi inversează stânga cu dreapta şi viceversa pentru sudură.
Doar prindere mecanică (fără sudură). Util pentru mașina de sertizare - dacă se bifează va trimite către mașini doar cadrele cu prindere mecanică.
Sortează după optimizare(în ordinea umplerii sertarelor) - comanda numerică de sudură va fi ordonată în ordinea în care se completează sertarele din debitare (optimizată). La postul de sudură, primul cadru ce se va suda este cadrul care se "împerechează" primul în urma debitării optimizate. Al doilea care se sudează este cel care se "împerechează" al doilea în urma debitării optimizate, samd.
Coduri balamale pentru care se dau gauri - se trec codurile de balamale pentru care se dau găuri pe toc în momentul debavurării (la utilajele care au această posibilitate).
Coduri balamale pentru care se dau gauri jos pe cercevea - se trec codurile de balamale pentru care se dau găuri pe cercevea (jos) în momentul debavurării (la utilajele care au această posibilitate).
Sudură montanți - folosit pentru utilajele care sudează montanți.
Capete de sudură - se completează cu numărul de capete la care se face sudura. 8 capete înseamnă sudura a doua bandouri.
mm lungimea minimă a ramei pe direcția montanților care se sudează - sub această lungime rama nu intră la sudura montanţilor;
mm lungimea maximă a ramei pe direcția montanților care se sudează - peste această lungime rama nu intră la sudura montanţilor;
mm lungimea maximă a ramei pe direcția montanților orizontali care se sudează (necompletat va folosi lungimea maximă generală) - limită separată pentru montanţii orizontali; dacă este necompletată se foloseşte lungimea maximă generală de mai sus;
mm lungimea și lățimea maximă a ramei - dimensiunile maxime ale ramei acceptate de utilaj;
mm cotă minimă ax-ax intre toc și montantul care se sudează - sub această cotă montantul nu se sudează;
mm cotă minimă ax-ax între doi montanți care se sudează - sub această cotă montanţii nu se sudează;
Se sudează doar montanți verticali - dacă se bifează, se va trimite informație pentru sudură doar pentru montanții verticali.
Se sudează doar montanți din toc - se trimit la sudură doar montanţii aflaţi în toc;
Nu se sudează montanți din ușă - montanţii aflaţi în uşă sunt excluşi de la sudură;
Se sudează ori toți montanții ori niciunul - dacă un montant dintr-o fereastră este exclus de la sudură, nu se va face sudură pentru niciunul din fereastră. În caz ca doar cei verticali se sudează verificarea se va face doar la cei verticali.
Se sudează ori toți montanții ori niciunul (cercevelele împreună și tocul separat) - verificarea se face separat: toate cercevelele într-un grup, tocul în alt grup;
Se sudează ori toți montanții pe aceeași direcție ori niciunul - dacă un montant pe aceeași direcție cu alții dintr-un cadru este exclus de la sudură, nu se va face sudură pentru niciunul. Sunt luați în calcul toți montanții pe aceeași direcție.
Se sudează ori toți montanții sudabili pe aceeași direcție ori niciunul - dacă un montant sudabil pe aceeași direcție cu alții dintr-un cadru este exclus de la sudură, nu se va face sudură pentru niciunul. Montanții sudabili sunt cei care pică cu ambele capete pe cadrul sudat.
Se sudează și montanți doar pe o parte (dacă cealaltă parte este pe prag de exemplu) - dacă un montant are prag pe o parte atunci este sudabil dacă și tocurile care se imbina cu pragul stau pe prag pentru a fi la nivel cu montantul.
Se sudează doar montanți cu variantă cu sufixul "Weld" - De asemenea montanții cu sufixul "weld" vor aparea marcați pe desenul ferestrei.
Perechi Montant, Toc (sau Cercevea) care se pot suda (necompletat înseamnă orice pereche) - perechi permise pentru sudură separate pe linie nouă. Perechile se separă cu virgulă si primul trebuie să fie montantul.
Deschideri pentru care se exclud montanții de la sudură - se bifează tipurile de deschidere pentru care montanţii nu se sudează;
Copiază aceste setări pentru consum și debitare - preia setările de sudură a montanţilor de aici în setările folosite la calculul consumului şi la debitare, ca să nu fie completate de două ori.
